Acuzarea lui Hugo Chavez
Si alte distractii pentru cei bogati, degradati si complet imbecili

(10/06)

Se pare ca Nancy Pelosi are atât de mult timp la dispozitie si atât de putine alte probleme de rezolvat încât i s-a parut potrivit sa se descarce pe Hugo Chavez în urma aparitiei sale în fata O.N.U. la New York. Majoritatea cititorilor sunt deja familiarizati cu loviturile provocatoare la adresa "Diavolului" Bush si comentariul sau cum ca liderul titular al imperiului SUA a plecat lasând în urma o duhoare de sulf de la ultima sa aparitie.

Ce oare din acest discurs simplu si modest a putut supara într-atât Liderii partidului Democrat? E putin probabil sa fi fost acele plângeri substantiale din mesajul scurt al lui Chavez: observatia referitoare la faptul ca permanentul veto al câtorva mega-puteri este un atavism nedemocratic care pateaza întreaga misiune a O.N.U. (Oftat! Câta insolenta!) Sau ca refuzul de a acorda vize câtorva membri ai echipei lui Chavez miroase a razbunare politica absolut nepotrivita pentru gazda geografica a unei organizatii internationale (insolenta!)

Nu, acuzatiile sunt formulate în primul rând ca moneda politica usor accesibila, o foarte convenabila metoda de a distrage atentia de la evenimente, aspecte sau probleme de care acuzatorul ar fi altfel nevoit sa se ocupe. Izbucnirile ofensive atrag; când lumea întreaga arde în jurul lor, liderii sistemului si masinaria de razboi sustinuta de ambele parti, nu au nimic altceva de spus sau de oferit, nici propriului popor, nici celorlalti cetateni ai lumii.

Acuzarea, renegarea si alte gesturi inutile sunt de multa vreme un înlocuitor al actiunilor concrete si un paravan în spatele caruia se stabilesc noi tinte ale furiei. Când Nelson Mandela a vizitat SUA în perioada în care regimul apertheid se destrama datorita eforturilor sale de o viata, i s-a cerut sa "renege" pe Mohamar Khadafi si Fidel Castro. S-au facut publice fotografii ale unor presupuse îmbratisari stânjenitoare care ar impune ca necesara o astfel de "renegare". 

Mandela a refuzat, bineînteles, vazând clar absurditatea de a ceda presiunilor finantatorilor de odinioara ai adversarilor sai de a ataca pe cei ce i-au sprijinit eforturile timp de decenii. Protestatarii de culoare ai razboiului din Vietnam, îndemnati sub pretextul datoriei patriotice sa ucida comunisti si copii la celalalt capat al globului, protestau cu acelasi fel de replica acida: "Nu ma face pe mine un vietnamez 'Negrotei.'"

Dar este si o lectie tulburatoare în ceea ce le place politicienilor nostri sa urasca si, mai ales, în complicitatea "opozitiei" noastre stirbe cu adevaratele puteri, complotând împotriva progresului umanitatii. Este ceva neconvingator în revolta împotriva crimelor de razboi a aceluiasi partid care a decis bombardarea de la Hiroshima si Nagasaki, fie din administratia actuala sau din întreaga lume. Si chiar mai fals suna aiurelile ipocrite de pe buzele susccesorilor genocidului aproape perfect din istoria umanitatii. Trei secole de scalvie, apartheid si terrorism rasist s-au încheiat (oarecum) sub ochii lor.

© 2003 Daniel Patrick Welch. Dreptul de republicare acordat.
2003 Traducere de Florin

^  Top  ^

Alaturi de sotia sa, Julia Nambalirwa-Lugudde, Welch traieste si scrie in Salem, Massachusetts, SUA. Impreuna, ei administreaza The Greenhouse School. A fost difuzat la radio [interviu disponibil aici]. Articole mai vechi, si traduceri sunt disponibile la danielpwelch.com. Adaugati linkul dumneavoastra la noi.